Twitter are „pe ţeavă” 15 moduri noi de a ne exploata cu reclame
Serviciile online de socializare îşi câştigă cea mai mare parte a profitului din reclame, iar Twitter se pare că lucrează la câteva tipuri noi.
Cu toate că cei de la Facebook încep să arate din ce în ce mai bine la capitolul profitabilitate, nici pe departe nu se poate spune acelaşi lucru despre Twitter. Serviciul de micro-blogging este evaluat la bursă o valoare fabuloasă de peste 26 de miliarde de dolari. Din păcate, după fiecare trimestru fiscal continuă să iasă pe minus. Chiar şi cu o cifră decentă de încasări, egală cu 219,6 milioane de dolari anunţată pentru ultimul trimestru, cheltuielile se pare că au fost mai mai mari decât atât.
Pentru că această situaţie nu mai poate continua, Twitter lucrează la câteva moduri noi prin care să ne agaseze cu reclame. Cei de la Wall Street Journal au obţinut informaţii cum că gigantul în socializare lucrează la nu mai puţin de 15 produse noi pe care să le prezinte companiilor care vor să cumpere reclamă pe website-ul şi pe aplicaţiile mobile cu acelaşi nume.
În acest moment, singurele moduri în care cineva poate să-şi promoveze afacerea pe Twitter includ conturi, tweet-uri şi trenduri promovate. Prima etapă de propagare a noilor tipuri de reclame va începe în câteva săptămâni.
Similar cu ce vedem deja în News Feed-ul de la Facebook, în stream-ul de Twitter vor începe să fie strecurate reclame la aplicaţii mobile pe care să le puteţi descărca instant. Având în vedere că dezvoltatorii de jocuri mobile, în special, o duc foarte bine la această oră, este foarte probabil că aceştia să fie dornici să cumpere reclame în acest format. Restul de până la 15 produse vor fi introduse în următoarele șase luni.